vineri, 22 aprilie 2016

joi, 21 aprilie 2016

Călătoria spirituală a sufletului în tradiția sufită - Cele Șapte Văi din "Conferința Păsărilor" de Attar din Nishapur

Tradiția sufită vorbește de șapte stagii ale sufletului care se întoarce Acasă.
Numite cele șapte văi sau uneori cele șapte cetăți sau orașe, acestea se găsesc prezentate sub formă de poem cu povestiri cu tâlc la misticul sufit persan Attar din Nishapur în cartea sa cea mai importantă numită Conferința Păsărilor (Manteq at-Tair).
Attar este unul dintre misticii ce l-au influențat pe Rumi, și despre el Rumi vorbește cu mare respect și venerație spunând că în timp ce noi nu reușim să trecem de prima stradă, Attar a traversat toate cele șapte cetăți către nemurire.

În povestea din cartea lui  Attar, mii de păsări vor să își găsească un suveran și încep să caute astfel pasărea mitică Simurgh (care e oarecum un echivalent al păsării Phoenix din occident) ca aceasta să le fie rege.

Ele sunt conduse pe drum de pupăză, pasărea cea mai înțeleaptă dintre ele, cea care le îndeamnă și îndrumă, simbol al maestrului realizat care conduce căutătorii către Dumnezeu.

Pupăza este și cea care spune poveștile simbolice specifice fiecărei văi, povești ce sunt mai apropiate de Koan-urile zen decât de logica obișnuită. Totuși în contextul povestirii și întâmplărilor pe fiecare stadiu, aceste povești simbolice sunt mai ușor de înțeles.

Pupăza răspunde tuturor întrebărilor și problemelor cu care se confruntă păsările în fiecare stadiu al căutării, prin răspunsuri directe și apoi prin câteva povestiri cu tâlc, lucru care face să apară nu o cunoaștere ci o anumită înțelegere dincolo de mintea obișnuită.

Păsările sunt prezentate pe specii, fiecare reprezentând un tip uman, de exemplu privighetoarea - îndrăgostitul, cintezoiul - lașul, etc. și la început fiecare își prezintă propriile scuze pentru a nu porni cu adevărat în călătoria spirituală, deși inițial își arătaseră interesul și entuziasmul. 
Prima care își prezintă scuza este privighetoarea care este îndrăgostită de trandafir și nu îl poate părăsi pentru a pleca în călătoria spirituală. Ea își exprimă iubirea ei arzătoare pentru trandafir, iubire care îi oprește mintea și deja o împlinește, deci ce rost are să caute altceva?
Pupăza îi dă răspuns privighetorii, arătându-i că iubirea ei este lumească și pentru ceva efemer ca va trece într-un sezon sau două.

Papagalul găsește scuza că el caută sursa nemuririi, păunul că el își amintește de când era în paradis și vrea să se întoarcă acolo, rața zice că deja îi este bine în elementul ei și că ea deja este cea mai pură, și tot așa mai departe păsările își prezintă scuzele pentru care nu are rost să meargă în căutarea păsării Simurgh (a lui Dumnezeu).

Vedem astfel la începutul poemului cum egoul se fofilează de la călătoria spirituală care ar duce la transcenderea sinelui individual, a individualității separatoare. 
Desigur că egoul va găsi scuze spunând că există și o altfel de spiritualitate în afara anihilării egoului. Mintea ignorantă va pune valoare pe lucruri ce nu au vreo legătură cu transcenderea egoului, protejându-se sub diferite forme pseudo-spirituale. 
Egoul este fascinat mai mult de ezoterism decât de Adevăr, și ca urmare nu a început încă nici primul stadiu al trezirii spirituale.
Omul caută binele dar la nivel personal, bazându-se pe ideile lui de bine.
 
Ca un exemplu, cineva poate studia astrologia, astrologie care se bazează pe nașterea corpului fizic la o anumită dată, și el crede că aceasta este cunoaștere de sine. Fiind identificat cu corpul și mintea el nu știe decât în minte teoretic că de fapt el este spiritul nemuritor, spirit pe care evident astrologia nu îl atinge, dar el e convins că tot în acea direcție merge când de fapt nici nu a început călătoria spirituală încă, nu a pășit încă nici măcar în prima vale din povestirea noastră.
Va căuta sufletul pereche, va căuta lucruri și calități pe care să le aibă, bazat pe faptul că el se identifică cu corpul. Deși va susține desigur că el este sufletul sau spiritul sau sinele, el nu are această experiență trăită, și acțiunile sale arată identificarea cu mintea-corpul. 
Nivelul lui de maturizare foarte rar îl va duce către un maestru adevărat (pupăza din poem) și rar va porni cu adevărat pe o cale spirituală autentică.
Nu pentru că nu ar ști de un maestru precum un Ramana Maharishi, dar dorințele personale sunt mai presus decât realizarea spirituală și nu este atras încă de renunțarea la "eu", chiar dacă poate căutătorul nu recunoaște asta din cauza limitării, a ignoranței și a condiționărilor existente încă. 

Îl putem chiar găsi pe acest om în diferite grupări new-age sau secte ciudate care promit una sau alta și care oferă lucruri pe care acesta deocamdată le caută, deoarece el nu caută încă Adevărul care apare prin disoluția lui "eu".
Va putea ști teorii extraordinare, va putea fi un Mircea Eliade care știe multe și le poate explica în detaliu, dar el însuși nu a pășit în prima vale spirituală.
Va citi poate mult și chiar poate deveni un "idiot inteligent", cum zicea Robert Adams, dar dacă nu are îndrumarea și sinceritatea necesară nu va porni la drum cu adevărat.
Oricum pasărea ignorantă crede că iluminarea este doar un lucru de atins ca orice altceva. Și pentru că nu poate încă vedea și nu are discernământul necesar, va pune semnul egal între un maestru precum Ramana și un curs de ezoterism, de ocultism sau de dezvoltare personală. Sau chiar omul poate crede că, știind atâtea, e mai norocos decât un maestru precum Ramana, Buddha, Rumi, Francisc d'Assisi, neștiind că realizarea spirituală nu are legătură deloc cu cunoașterea ezoterică, ci cu o decojire de straturile suprapuse peste ființa reală.

unul din povestire este prins în capcana aroganței înainte de a porni pe calea spirituală pentru că are convingerea că el știe, și chiar că știe mai bine decât alții. Se poate crede superior altora care nu sunt ca el.

  
Rând pe rând la scuzele lor păsările primesc răspunsuri de la pupăza maestru care le și admonestează pentru lenea, ignoranța și aroganța lor, și până la urmă sunt convinse să pornească în călătorie.

Drumul lor trece prin cele șapte văi, simbol al celor șapte stadii ale sufletului în căutarea lui Dumnezeu. În final doar treizeci dintre ele vor ajunge la capăt, unde nu vor găsi pasărea Simurgh ci în acel loc vor găsi un lac în care ele își văd propria reflectare. 
Găsim această simbolistică și în alte tradiții orientale și este ilustrată și în filmul lui Bruce Lee - Flautul Tăcut (sau Cercul de Fier).

De asemeni aceste stadii pot fi oarecum recunoscute ca etape ale maturizării spirituale, ale rafinării și adâncirii conștiinței și pe alte căi spirituale, inclusiv cea buddhistă fie tibetană sau Zen, cea creștină, sau cea vedantică.


Călătoria spirituală începe când căutătorul se satură de ceea ce e efemer, când îl sfâșie o despărțire sau când cineva drag moare, sau impulsionat de perspectiva propriei morți, sau când o suferință îl scoate din materialismul spiritual și nu mai caută să obțină ceva ci începe să caute Adevărul care nu este supus schimbării. 



Valea Căutării

Este prima vale. Cea a o sută de obstacole din care păsările învață să iasă pentru a deveni libere. Libere de limitări, libere de condiționări.
Omul începe să își pună întrebări cu privire la viața sa, și să caute ceva mai mult decât ce e învățat de familie, societate, viața lumească obișnuită. Intuiește că trebuie să fie ceva mai mult și începe astfel căutarea. 
Pe drum i se întind tot felul de capcane și în dorința lui de e deveni liber el le va trece maturizându-se.

Păsările din poveste aleg să bea vin pentru a șterge influența dogmelor, a credințelor și necredințelor din viețile lor, a tuturor convingerilor și condiționărilor.


Valea Iubirii

La acest stadiu căutătorul se îndrăgostește de Adevăr, de Dumnezeu, și inima lui este trezită și atrasă de divin ca un fluture de o flacără. Nu mai este interesat de lucruri efemere care aparțin corpului muritor. Se dăruie Adevărului orice ar fi.
Păsările din poveste renunță la rațiune în favoarea inimii și a iubirii.
Sfatul lui Rumi: 
"Du-te în inimă, îndrăgostește-te (de Cel Preaiubit ce sălășluiește în inima ta), rămâi acolo." 


Un maestru adevărat va trezi aproape imediat această iubire de Adevăr în tine dacă ești un căutător sincer.
Ramana Maharishi spune că sunt două căi care duc la Suprema Realizare: abandonul de sine și investigația sinelui (introspecția). 
Abandonul sau calea devotului pornește din prima de la faptul că renunți la "eu", la drepturile eu-lui, e calea ce este urmată și în creștinism. Abandonezi voința proprie pentru ca doar Voința Divină să se împlinească fără interferența egoului separator.
Investigația sinelui sau introspecția , este calea prin care te întrebi "cine sunt eu?" și ajungi să vezi că de fapt "eu" este un gând, primul gând care atrage apoi toate celelalte gânduri. 
Inexistența unui sine personal se găsește și în buddhism sub forma vacuității, și accentul este pus pe recunoașterea Naturii Reale a tuturor lucrurilor. În creștinism se spune că totul este deșertăciune în afara lui Dumnezeu.

Devoțiunea și cunoașterea (înțelepciunea dobândită prin recunoaștere) sunt de multe ori considerate ambele aripi ale unei păsări ce zboară înălțându-se spre divin. La buddhiști Înțelepciunea e mereu însoțită de Compasiune. La creștini iubirea (agape) este însoțită de înțelepciune.
Căile care nu includ una dintre aceste două modalități sunt limitate și nu pot duce până la realizarea ultimă.
De exemplu în India nu exista tradițional și în niciun text sacru ideea că se poate ajunge și prin alte căi la Dumnezeu decât mai nou după scrierile lui Aurobindo care începe să considere Raja yoga ca fiind egală cu Bhakti (calea devoțiunii) și Jnana (calea cunoașterii, de fapt a recunoașterii). Karma yoga sau acțiunea dezinteresată este inclusă desigur la calea abandonului de sine.
Însă despre Aurobindo chiar hindușii spun că nu a ajuns până la capăt, deși el este respectat ca un mare maestru și un mare intelectual.

Această a doua vale este caracterizată cum spuneam de abandon și iubire de Adevăr.
Aceste văi ale maturizării spirituale se desfășoară firesc, nu le poți forța la modul egoist. Desigur poți mima un anumit stadiu, dar un maestru sau cineva aflat pe un stadiu mai înalt va recunoaște nivelul real pe care un căutător îl are.




Valea Înțelegerii sau a Cunoașterii Mistice

Această cunoaștere mistică nu este o cunoaștere acumulată de tot felul de învățături care poate deveni chiar povară și barieră în cunoașterea lui Dumnezeu, ci apare ca urmare a decojirii straturilor eu-lui. 
Păsările sunt încurcate la acest nivel pentru că toată cunoașterea lumească nu le e de niciun folos și orice lucru pare a avea mai multe înțelesuri și par a fi mai multe drumuri care traversează valea.
Aici căutătorului îi apar și înțelege intuitiv misterele conținute în revelația divină, în textele sacre.
Căutătorul recunoaște că înțelepciunea divină este prezentă chiar și în lucrurile ce-l fac să sufere sau în greutățile vieții și le vede pe toate acestea ca binecuvântări și grație.

Astfel Divinul îi apare căutătorului în mintea sa purificată (sattvică). Recunoașterea a ceea ce ești în esență este o adevărată iluminare ce apare pe acest nivel, dar e recunoașterea Naturii tale reale oglindită în mintea sattvică, nu este încă realizarea supremă.
Mulți căutători ce nu au avut ghidarea necesară din partea unui maestru realizat sau care s-au grăbit, pot aici să creadă că au atins eliberarea și apoi să se auto-intituleze maeștri și să înceapă să îi îndrume pe alții. Mulți cad în această capcană a acestui stadiu deoarece acest fapt că au înțeles foarte bine ce e Esența ei îl consideră ca fiind suprema realizare.
Maeștrii adevărați te pot aduce până la acest nivel de recunoaștere a Esenței destul de rapid. 
Ba chiar anumite substanțe sau plante psihedelice pot provoca astfel de trăiri.
Însă nu înseamnă că și ești stabilizat pe acest nivel și că e nivelul tău real, și nici nu te scutește de următoarele etape.
Sfatul maeștrilor pentru cineva pe cale este de obicei: "Rămâi în tăcere!"

Această vale este denumită ultima vale limitată. Există încă un "eu" la acest nivel. Eu-l căruia îi apar aceste înțelegeri și iluminări. 



Valea Detașării și Independenței

Aici apare detașarea de a poseda, de a avea, precum și de dorința de a mai descoperi ceva nou. Păsările încep să simtă că ele fac parte dintr-un univers separat de realitatea lor fizică care ar putea fi recunoscută. În această nouă lume planetele sunt pasagere ca o scânteiere, elefanții nu se deosebesc de furnici. În această vale e un soi de confuzie, vechiul eu nu mai funcționează normal și încă nu s-a stabilizat altceva. Pentru a trece această vale căutătorul trebuie să renunțe la orice atașament interior sau exterior, și să fie complet satisfăcut și împlinit doar în el însuși.

Această a patra vale trecută cu succes este caracterizată de împlinire și mulțumire, de egalitate în fața tutoror evenimentelor vieții. Avem exemplul lui Iov din Biblie care atunci când asupra sa vin necazurile și își pierde familia, afacerile și chiar și sănătatea el spune: "Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, Slăvit fie Numele Lui."

E clar că fericirea căutătorului aflat pe acest nivel nu vine din lucrurile trecătoare. Este o stabilitate interioară ce este atinsă prin maturizarea sufletului. Nu este o calitate dezvoltată ci apare firesc ca urmare a adâncirii conștiinței și a renunțării tot mai mult la "eu". Nu e un echilibru pe care să îl menții cu efort sau prin voință.
De fapt cum spun maeștrii, calitățile se manifestă spontan în cel trezit.

Ca o parenteză:
Cineva care în etapa precedentă s-a crezut eliberat și deja maestru și nu a ajuns încă la acest stadiu poate fi găsit în situații care îi arată de fapt nivelul. Cum zice Iisus, recunoști pomul după roade și omul după fapte. Poți imita acest stadiu, dar cineva mai experimentat va putea recunoaște destul de ușor că nu ai ajuns la capăt.
Astfel poți recunoaște un pretins maestru care nu a ajuns la acest nivel pentru că se opune situațiilor vieții, deși Iisus și sfinții ce l-au urmat nu s-au opus nici măcar crucificării. 
Poți vedea un astfel de maestru nerealizat că este deranjat tare de cineva care îl contrazice sau care îi pune întrebări incomode, sau care zice altceva decât el. Vei vedea că el vrea să schimbe lumea deși marii maeștri nu au fost așa. Nu va avea ceea ce se numește egalitate, considerându-se superior altora, mai ales față de discipolii lui pe care îi tratează de sus.
Va găsi scuze spirituale pentru comportamentul lui și doar cineva ne-experimentat și imatur poate fi păcălit așa ușor de acesta. Cu cât sufletul avansează pe cărarea spirituală depășind aceste văi, cu atât el nu mai este ușor de prins în mreje, manipulări și tentații.

Un pretins maestru poate spune că Gurdjieff picta vrăbii și le vindea ca fiind canari americani, deci de ce pretinsul maestru nu ar face și el ceva similar?
Gurdjieff însă făcea acel lucru înainte de a începe calea spirituală, când vroia să strângă bani pentru călătoria sa care l-a dus în final la o confrerie sufită.
Însă după ce a fost la rândul lui maestru, nu numai că a fost destul de strict cu anumite indicații spirituale și cu respectarea lor, dar el însuși muncea din greu pentru a-și întreține discipolii în ashram, astfel într-un fel compensând poate, la fel ca Milarepa, nebuniile făcute anterior. De această etapă însă nu vorbește niciun pretins maestru care e încă plin de ego și care nu ar vrea să urmeze un așa exemplu.
Desigur sunt și maeștri care își știu propriul nivel, și îți pot da teoretic învățăturile tradiționale de pe nivele mai avansate decât nivelul lor, așa cum este cazul multor maeștri tibetani, dar ei nu pretind că au ajuns la capăt.
La fel îl găsim și pe Swami Shivananda trimițându-și discipolii mai avansați ca să poată fi ghidați către realizarea ultimă de către înțeleptul vedantin Tapovan Maharaj.

Confuzia de la acest nivel încetează odată cu trecerea în următoarea vale, cea de-a cincea.

Valea Unității

Aici păsările își dau seama că unitatea și multiplicitatea sunt același lucru. Ele devin un fel de entități într-un vid fără sentimentul eternității, și mai mult de asta, ele își dau seama că Dumnezeu este dincolo de unitate, multiplicitate și eternitate.
Atât timp cât te simți separat, binele și răul pot apărea, dar când te pierzi pe tine în esența divină, totul este transcens prin iubire.

La acest nivel căutătorul este complet detașat de ceea ce e lumesc și Îl vede pe Dumnezeu în tot și în toate. Vede totul ca un Întreg fără a vedea creația ca fiind limitată. Totul este în armonie perfectă exact așa cum este, deși pentru o minte obișnuită lucrurile par a fi în dizarmonie.
Căutătorul de pe acest nivel nu este preocupat de sine însuși și nu mai are tendințele egoului.
El în schimb îl preaslăvește pe Dumnezeu și inima lui este doar pentru El. Îl vede pe Dumnezeu în sfânt și în tâlhar, în stele sau într-o furnică. Nu este o viziune ca hipnoza sau ca transa. Pur și simplu nu mai este limitat de ideea de "eu" identificat cu un corp, cu o entitate separată, el fiind aici afundat într-o trăire atot-cuprinzătoare.
Nu minte, nu manipulează, nu fură, nu face rău și asta nu pentru că urmează un cod etic și moral ci pentru că privește totul cu venerație ca expresie a unicului.



Valea Minunării și Uluirii

Păsările pășesc în a șasea vale unde sunt uimite de frumusețea Preaiubitului.
Ele se confruntă cu o tristețe extremă și deprimare, ele simt că nu știu nimic și că nu mai înțeleg nimic. Nu sunt conștiente nici măcar de ele însele.
Căutătorul devine conștient de vastitatea și măreția divină, și este îmbătat de frumusețea lui Dumnezeu. Dar în același timp nu se regăsește pe el însuși sub vechea formă ce o cunoștea, vechiul eu și vechiul context nu îl mai reprezintă. Căutătorul aici uită totul și uită și de el însuși.



Valea Deprivării și a Morții sau a Neantizării, a Împlinirii prin Anihilare

Aceasta este ultima etapă pe calea mistică, etapa nimicului absolut. 
Pupăza maestru spune că aceasta este valea cea mai greu de descris.
Doar treizeci dintre miile de păsări ajung aici. Așteptând sosirea păsării Simurgh, când lumina luminilor se manifestă și păsările sunt în pace, ele ajung să își dea seama că ele sunt de fapt si-murgh (treizeci de păsări) - este un frumos joc de cuvinte. 
Viețile lor devin ca umbre, urmărite de Soarele celest. Și ele însele, ca picăturile, sunt pierdute în Oceanul Existenței Sale, sunt Simurgh.

Aici propriul sine este anihilat și topit în Dumnezeu. Realizezi că sinele individual nu există cu adevărat.
Rămâne doar Ceea Ce Este, Unica Realitate fără de al doilea, numit HU de către sufiți, deși El în sine este fără de nume și fără de formă.
Referitor la drumul parcurs până la această ultimă etapă Rumi spune: 
"Am fost crud, am fost copt, am fost ars." 
Atât timp cât nu ai realizat nimicul tău, cât nu ai renunțat la aroganța proprie, la mândria și iubirea de sine, nu poți atinge înălțimile nemuririi.
Attar încheie cu ideea că dacă vrei să găsești oceanul sufletului tău atunci mori pentru toată vechea ta viață și apoi rămâi tăcut.

În mod tradițional celui ajuns la acest stadiu i se recomandă întoarcerea la viața obișnuită, și de multe ori el trece neobservat și nerecunoscut. UG Krishnamurti povestea că atunci când s-a dus la Ramana Maharishi, l-a găsit pe acesta curățând și tăind legume la bucătăria ashramului pentru a se pregăti masa, ceea ce pentru mintea lui UG de la acea vreme nu prea părea a fi semn că Ramana ar fi în postura unui maestru.
Papaji (HWL Poonja) povestește și el că a ajuns la ashramul lui Ramana și că cei de acolo în frunte cu Ramana nu îi apăreau ca fervenți căutători de Dumnezeu, ci chiar leneși, pentru că exterior nu păreau a face ceva anume, ca practici spirituale.

În unele confrerii sufite tot ceea ce se cere este ca discipolii să vină și să stea în prezența maestrului (șeicului), fără meditații sau alte practici care ar putea fi făcute de ego și ar putea încetini lucrarea prezenței pure a maestrului. Este ceea ce la hinduși este numit Satsang, și acest lucru este găsit și în alte tradiții.
Totuși așa cum se zice și în poem, până la a ajunge la recunoașterea chipului Preaiubitului care își revarsă grația asupra ta, trebuie să te rogi continuu.
Efortul este necesar până când grația pogoară asupra ta. 
 
Revenind la ultima vale, spuneam că maeștrii sufiți îi îndrumă pe cei ajunși aici să revină la o viață obișnuită. La fel se specifică și în shivaismul kashmirian, și în tradiția Zen, etc.
Și niciunul nu va emite pretenții de mare realizat sau de mare maestru, căci acolo nu mai este un "eu", iar fără "eu" smerenia este naturală.
Unii poate vor juca rolul de maestru. Dar acela va fi un maestru slujitor al Adevărului, Adevăr ce e în inima fiecăruia și el asta va vedea în ceilalți și îi va ajuta pe aceștia să își vadă propriul lor chip originar, Natura Reală. El va spăla cu smerenie picioarele discipolilor fără ca el să aștepte ceva de la ceilalți. Va fi spontan compasiv văzând clar nivelul fiecăruia, se va ruga pentru cei igoranți precum Iisus: Iartă-i Doamne că ei nu știu ce fac. 
El va ști că ce e al cezarului trebuie dat cezarului, adică ce e efemer trebuie lăsat efemerului, și ce e al lui Dumnezeu trebuie dat lui Dumnezeu, adică inima să ți-o dărui Divinului, fără a încerca să faci din ceva ce e schimbător să fie permanent, fără să vrei să faci lumea trecătoare să fie altfel. 
Această lume nu e adevăratul nostru sălaș, este o lume în care conștiința își are terenul de joacă și de maturizare, și aici orice frecuș, frământare, suferință are rolul ei în procesul maturizării sufletului. Conștiința se va folosi de greutăți ca să se rafineze, să-și poată căuta chipul ei nemuritor, și astfel ea va întâmpina provocările de pe cale cu bucurie și recunoștință, știind că e mâna Divinului care aranjează totul la modul perfect. 

Calea sufită ca orice altă cale spirituală este o cale a eroului. Chiar maestrul-pupăză în poem face îndemnul: Adună-te și ia chipul curajului!
Acestei ultime văi i se mai zice și Valea Sărăciei Adevărate și ne duce cu gândul la Fericiți cei săraci cu Duhul, adică fericiți cei care sunt săraci pentru că au ales să fie cu Duhul.
Alegând Duhul, ei poate rămân săraci în lumea aceasta, dar inima lor este topită în Dumnezeu, comoara cea mai de preț. 
 
Rumi odată ajuns aici a început să scrie și să exprime astfel în mod poetic divinul și a lăsat în urma sa o bogată operă de artă, înflăcărând inimile căutătorilor de Adevăr chiar și astăzi, sute de ani mai târziu de la vremea vieții sale.



În continuare și câteva citate de la Rumi. Multe dintre citatele și traducerile apărute în occident și inclusiv în România sunt inexacte, pentru că au fost traduse sub impuls preponderent poetic și romantic, scăpându-se simbolurile și însemnătatea mistică. Un studiu comparat al traducerilor cunoscute și al celor făcute de scolasticii cu experiență în domeniu arată uneori diferențe foarte mari sau chiar găsim total altceva în poemele originale ale lui Rumi, ceva de o profunzime mistică mult mai pătrunzătoare.



 
"Te slăveam în timpul zilei, și nu știam. Dormeam alături de Tine noaptea, și nu știam. Păstram ideea de mine însumi că aș fi fost eu. Eram pe deplin Tu, și nu știam."

"Cât timp îmi mai trebuie să experimentez culorile și mirosurile din lumea timpului? Este timpul să-L întâlnesc pe acela cu trăsăturile de fină splendoare. Privindu-L îmi văd propria imagine. Privindu-mă, văd imaginea Lui."

"O, mesagerule, dacă nu vrei să zâmbesc, nu tăinui veștile bune, pentru că nu le poți ascunde. Dacă scrii închisoare pe poarta unei grădini, grădina nu va fi niciodată o închisoare datorită acelei inscripții."

"Am fost mereu înlănțuit de stațiile (stadiile) spirituale. Dar El vrea ca eu să rup aceste lanțuri."

"Oriunde îmi aplec capul, obiectul prosternării este El. În cele șase direcții, și dincolo de ele, obiectul adorației este El."

"Dacă tu îți cauți sinele adevărat, ieși din tine însuți. Ieși afară din pârâiaș și vino în marele fluviu."

"Cele două lumi (aceasta și cealaltă) ale iluziei imaginate nu ne-au fost mai mult decât un sălaș temporar. Și aceste veniri și plecări ale noastre (nașterea și moartea) nu au fost mai mult decât o scuză."

"Fie ca îndrăgostitul să fie beat și de o rea reputație tot anul! Fie ca el să fie nebun, frenetic și îndrăgostit lulea. Sobri fiind, suferim de anxietate despre orice lucru. Dar când ne-am îmbătat, orice ar fi să fie!"

"Întoarce-te (la căință), întoarce-te! Orice ai fi, întoarce-te! Chiar de ești un necredincios sau un mag sau un închinător la idoli, întoarce-te! Această curte a noastră nu e o curte a disperării. Chiar dacă ți-ai încălcat căința de o sută de ori, întoarce-te!"

"Am murit pentru propriile atribute și am devenit golit de sine. Pentru că soarele devine podoaba celor dezgoliți. Rostirea ta Dumnezeu e mare nu e plăcută atunci când încă ai cap. Atunci când acest cap (al egoului) este sacrificat, atunci (rostirea) Dumnezeu este mare devine sinceră."

 "M-ai făcut fără nume sau urmă, ca inima și sufletul. M-ai făcut să aplaud fără mâini, ca bucurie. Am zis: Unde merg, de vreme ce sufletul meu nu e într-un loc? 
M-ai făcut fără loc și să merg ca spiritul."

 "Nu știu să beau vin fără chipul Tău. Nu știu să mișc un pion fără mâna Ta. De departe, Tu-mi tot poruncești să dansez. (Dar eu) Nu știu să dansez fără melodia Ta."

"Turbanul și roba mea, și (chiar) și capul meu - toate trei laolaltă - au fost evaluate la un ban sau chiar ceva mai puțin. Nu ai auzit numele meu în lume? 
Sunt nimeni, sunt nimeni, sunt nimeni."


Summairu, 2016

Citește și:
Introducere în HU, Zikr - muzică Sufită și poezia lui Rumi
Nu spune nimic, rămâi tăcut - Rumi - recitare pe muzică
alte articole semnate Summairu
 

marți, 19 aprilie 2016

Robert Adams - Cum vede lumea un Înțelept (How is the world for a Sage)



Când vine vorba de viața unui Înțelept, este un joc complet diferit. Înțeleptul nu vede aceleași lucruri pe care le vedeți voi. Un bun exemplu în acest sens este tabla de la școală. Imaginați-vă că Înțeleptul este tabla pe care scrii cu cretă, si desenezi o imagine a unei ființe umane care suferă, moare de cancer, se pierde. Orice persoană care se uită la tablă se va referi la omul desenat pe ea. Nu se va raporta la tablă. Oamenii vor relaționa cu imaginea, mai ales în cazul în care imaginea pare reală și acoperă cea mai mare parte a tablei. Dar s-a întâmplat ceva cu tabla? A fost tabla rănită? S-a născut tabla? Tabla a îmbătrânit și a murit din cauza cancerului? Acum puteți șterge imaginea, iar tabla este tot la fel, așa cum era înainte. Nicio schimbare. De aceea, tu te vezi ca un individ care moare, care îmbătrânește, si care are probleme, și ar putea căpăta o boală? Sau te vezi ca substrat, ca și conștiința, ca pura conștiință, și așa-numita problemă este doar o proiecție peste Sine? Cum vezi?
Meditează la asta.
 
Cum vezi toate situațiile din lume? Gândește-te la o tablă de scris gigantică dacă vrei, iar acum cineva desenează imagini ale întregii lumi pe tablă, întregul univers, galaxii, planete, oameni, locuri, lucruri. Întreaga tablă este acoperită cu imagini. Simte tabla acest lucru? Simte tabla imaginile bune și se bucură cu ele, și plânge și suferă de imaginile rele? Tabla rămâne mereu aceeași. Imagini noi vin, imaginile vechi se duc. Și așa este și cu cei mai mulți dintre noi. Viața ta este pictată pe tablă, iar apoi când pare că îți părăsești corpul, cineva pare să deseneze unul nou pe tablă, iar asta se numește reîncarnare. Iar imaginea care este desenată pe tabla noului corp, trece prin acele experiențe în conformitate cu karma. Asta face parte din marea iluzie. Dar nimic nu se întâmplă niciodată cu tabla. Un Înțelept este ca tabla. Trupul său poate apărea supus degradării, a risipirii dintr-un motiv sau altul, dar Înțeleptul nu este identificat cu asta.

 
Pentru alții poate părea așa, dar Înțeleptul este realitatea absolută, atot-pătrunzătoare. Nu există nimic altceva decât Înțeleptul. Nu există niciun loc pentru nimic altceva. Nu există niciun spațiu pentru nimic altceva. Înțeleptul este Sinele. Sinele este tot ce există. Trebuie ca urmare să te trezești. Atunci când auzi aceste cuvinte, mestecă-le, asimilează-le. Lasă-le să meargă în centrul inimii tale spirituale. Înțelege ce înseamnă acest lucru. Ești liber. Tu ai fost întotdeauna liber. Nu ai nicio înlănțuire de nimic. Nu crede ceea ce ochii îți arată. Dacă fac vizite la spital, dacă ajut persoanele fără adăpost, aceasta nu înseamnă că eu sunt de acord cu iluzia sau că accept aceasta ca fiind realitatea. Pur și simplu aceasta se face de la sine. 

Din nou, eu nu devin arogant. Eu nu devin cinic. Când văd o persoană fără adăpost eu nu spun că acela nu suferă cu adevărat. Bineînțeles că oamenii suferă, pentru că ei sunt imaginile pe tablă. Aceasta este maya. Aceasta este iluzia. Acesta este visul, și oamenii sunt prinși în acest vis. Totul este aranjat dinainte, predeterminat. Asta e experiența prin care ei trec acum.
 

Dar, când se trezesc, atunci nu există niciun astfel de lucru ca fiind ceva pre-aranjat sau predestinat. Toată asta e aruncată pe fereastră cu orice altceva, la gunoi. Apoi, există doar conștiința pură impersonală, unicitatea ultimă, și nu e nimic altceva. Aceasta este ceea ce trebuie să deslușești, pentru a clarifica ideea asupra a ceea ce se întâmplă. Și cel mai simplu mod de a face acest lucru este, indiferent de ceea ce vezi, sau ce crezi, sau ce sentimente îți vin, pur și simplu spune: "Cui vin ele?" Află. Cui vin aceste imagini, aceste imagini de pe tablă? 
"Cine le vede? Cine se identifică cu ele? Cine devine furios pe ele? Cine vede boala, sărăcia, lipsa, limitarea, lipsa de umanitate a omului față de om? Este aceasta realitatea?" 
Și apoi îți vei da seama că sunt imagini pe tablă, asta e tot ce ele sunt, iar tu vei putea să le ștergi.
 

Nu te complica, păstrează totul simplu. Uită de toate formulele, procesele, trebuie doar să fii tabla.
 
- Robert Adams



Diferența dintre înțelept și persoana obișnuită este că pentru înțelept nu există niciun vis care să se întâmple în nicio lume. Nu există nicio lume a visului; nu există nicio lume a stării de veghe, care, de asemenea, e o lume visată. Înțeleptul vede clar acest lucru - există doar Unicul și nimic altceva. Ai această experiență în fiecare noapte când te duci în somnul profund fără vise; dar nu ești treaz și conștient de somnul profund. Înțeleptul este treaz în (conștient de) starea de somn profund, a patra stare. Starea de veghe și starea de vis sunt ambele ireale. În somnul profund ești în a patra stare, conștiința primordială, dar tu nu ești conștient de ea. Înțeleptul este întotdeauna conștient de această stare, indiferent de ce stare apare suprapusă peste ea. Acesta este motivul pentru care se spune că Jnani (Înțeleptul) doarme visul vieții.

- Robert Adams



Citește și:
mai multe articole cu îndrumări de la Robert Adams 



EN:

When you come to the life of a Sage, it's a completely different ball game. The Sage doesn't see the same things that you see. A good example of that is the chalkboard. Imagine the Sage as the chalkboard, and you draw a picture of a human being suffering, dying of cancer, wasting away. Everyone who looks at the chalkboard will relate to the human being drawn on it. They will not relate to the chalkboard. They will relate to the picture, especially if the picture looks real and covers most of the chalkboard. But did anything happen to the chalkboard? Did the chalkboard get hurt? Was the chalkboard born? Did the chalkboard grow old and die from cancer? Now you can erase the picture and the chalkboard is all the same, as it was before. No change. Therefore do you see yourself as a dying individual, who gets older, and has problems, and might catch a disease? Or do you see yourself as the substratum, as consciousness, as pure awareness, and a so-called problem is merely an imposition upon the Self? How do you see it? Ponder this.


How do you see all the situations in the world? Think of a gigantic chalkboard if you will, and now someone is drawing pictures of the whole world on the chalkboard, the whole universe, galaxies, planets, people, places, things. The whole chalkboard is covered with images. Does the chalkboard feel this? Does the chalkboard feel the good images and rejoice with it, and cry over the bad images? The chalkboard remains ever the same. New pictures come, old pictures go. And so it is with most of us. Your life is painted on the chalkboard, and then when you appear to drop your body, someone appears to draw a new one on the chalkboard, and that's called reincarnation. And the picture that is drawn on the chalkboard of your new body, goes through those experiences in accordance with karma. That's part of the grand illusion. But nothing ever happens to the chalkboard. A Sage is like the chalkboard. His or her body may be appearing to decay, to waste away for one reason or another, but the Sage is not identified with that.


To others it may appear that way, but that Sage is absolute reality, all-pervading. There is nothing but the Sage. There's no room for anything else. There's no place for anything else. The Sage is the Self. The Self is all there is. You must subsequently awaken. When you hear these words, chew them up, assimilate them. Let them go into your spiritual heart center. Understand what this means. You are free. You have always been free. You have no bondage to anything. Do not believe what your eyes show you. If I make hospital visitations, if I help the homeless, it doesn't mean that I'm agreeing with this or accepting it. It is just being done. Again, I do not become arrogant. I do not become cynical. When I see a homeless person I do not say they are not really suffering. Of course they are, because they are the images on the chalkboard. This is the maya. This is the illusion. This is the dream, and they're caught up in that dream. It's all prearranged, preordained. That's the experience they're going through now.


But when they wake up, then there's no such thing as anything being prearranged or preordained. That all goes out the window with everything else, into the garbage. Then there's only pure awareness, ultimate oneness, and there's nothing else. This is what you have to work on, to clear up your idea of what's going on. And the easiest way to do this is, no matter what you see, or what you believe, or what feelings come to you, simply say, "To whom do they come?" Find out. To whom do these images come, these chalkboard images? "Who sees them? Who identifies with them? Who becomes angry over them? Who sees disease, poverty, lack, limitation, man's inhumanity to man? Is this reality?" And then you'll realize they are chalkboard images, that's all they are, and you'll be able to erase them.


Keep it simple. Forget about all the formulas, the processes, just be the chalkboard.


- Robert Adams


The difference between the sage and the average person is that for the sage there is no dream going on in either world. There is no dream world; there is no waking world, which is also a dream world. The sage sees this clearly - there is only the One and nothing else. You have this experience every night when you go into deep sleep; but you are not awake to the deep sleep. The sage is awake to the deep sleep state, the fourth state. The waking and dream states are both unreal. In deep sleep you are in the fourth state, the primary consciousness, but you are not aware of it. The sage is always aware of that state no matter what state appears superimposed on it. That is why it is said the Jnani sleeps the living dream.

- Robert Adams

miercuri, 6 aprilie 2016

Robert Adams - Ce-ai făcut cu viața ta? (What have you been doing with your life?)

Este un privilegiu rar să fii născut ca o ființă umană, chiar dacă aceasta este o naștere iluzorie. Dar prin a te naște ca o ființă umană este singura cale prin care te poți găsi pe tine însuți. Un animal, un copac, un mineral nu poate face acest lucru. Ți s-a dat ocazia rară a nașterii, astfel încât să ai posibilitatea realizării-de-sine și să te desfășori în adevărata ta natură. Nu folosi timpul pentru nimic altceva. Acesta este scopul acestei nașteri, pentru a deveni absolut liber și eliberat. - Meditează la asta.

Nu știi cât timp mai ai în acest corp. Este posibil să fii chemat acasă mâine. S-ar putea să îți părăsești trupul în noaptea asta, sau chiar în ceasul acesta. Ce-ai făcut cu viața ta? Pentru că aceasta este ceea ce determină unde te duci de aici. Această viață este un proces continuu. Ea nu se termină. Ea pur și simplu continuă de unde ai ramas. Acesta este motivul pentru care oamenii care se sinucid fac o greșeală gravă, căci ei cred că vor deveni complet liberi și eliberați. Dimpotrivă, vei lua o pauză scurtă, într-unul dintre planurile astrale, iar apoi vei continua de unde ai rămas. Treaba ta este găsirea realizării totale, să devii absolut liber, și să nu vii să faci același cerc din nou și din nou. Renașterea, problemele, încercarea de a ieși din această roată, aceste lucruri sunt pentru copii. Devino liber interogând: "Cine e acesta care e legat?" - Contemplă asta.


Nu crede cumva că ceva din ce s-a întâmplat cu tine, cu corpul tău, cu afacerile tale, a fost greșit. Tot ce s-a întâmplat cu tine a fost necesar. Ești în locul tău potrivit, trecând prin condițiile potrivite. Ești cu oamenii potriviți. Ești acolo unde tu trebuie să fii. Înțeleptul nu se plânge de soarta lui. El se ridică mai sus prin introspecție, explicându-și lui însuși, întrebându-se în el însuși: "Cum am ajuns aici? Care este sursa mea? Cine sunt eu?" și devenind complet liber și eliberat. - Reflectează la asta.
 


~ Robert Adams

Citește și:
mai multe articole cu îndrumări de la Robert Adams
 



It is a rare privilege to be born as a human being, even though it is an illusory birth. But to be born as a human being is the only way you can find yourself. An animal, a tree, a mineral cannot do this. You have been given the rare opportunity of birth so that you may find self-realization, and unfold into your true nature. Do not use your time for anything else. This is the purpose of being in this birth, to become absolutely free and liberated. - Ponder this.

You do not know how much time you have left in this body. You may be called home tomorrow. You may leave your body tonight, this very hour. What have you been doing with your life? For it is this which determines where you go from here. This life is a continuum. It doesn't end. It merely continues from where you left off. This is why people who commit suicide make a grave mistake, for they think they are going to become totally free and liberated. On the contrary, you will take a short rest, on one of the astral planes, and then you will continue where you left off. Your job is to find total realization, to become absolutely free, and not come around the circle again and again. Rebirth, problems, trying to get off the wheel, this is for children. Become free by inquiring, "Who is it that's bound?" - Ponder this.

Do not believe that anything that has happened to you, to your body, to your affairs, has been erroneous. Everything that's happened to you has been necessary. You are in your right place, going through the right conditions. You are with the right people. You are where you're supposed to be. The wise person does not complain about their lot. They rise higher by self-inquiry, by explaining to themselves, inquiring within themselves, "How did I come here? What is my source? Who am I?" and becoming totally free and liberated. - Ponder this.

~ Robert Adams