duminică, 11 martie 2012

Jiddu Krishnamurti - Despre Relatie



Relatia este o oglinda 

Relatiile umane sunt lucrul cel mai important din viata; daca nu esti în relatii
bune cu o singura persoana, nu poti fi nici cu celelalte, îti închipui ca nu
poti avea relatii bune decât cu persoana cutare sau cutare, dar aceste relatii
nu trec dincolo de nivelul declaratiilor verbale si sunt, prin urmare, iluzorii.
Dar daca la un moment dat întelegi ca relatiile dintre doi oameni sunt identice
cu relatiile între toti oamenii, atunci izolarea, singuratatea, capata o cu
totul alta semnificatie.
Doar in relatie procesul a ceea ce sunt se dezvaluie, nu-i asa? Relatia este o
oglinda in care ma vad pe mine asa cum sunt; dar cum la majoritatea dintre noi
nu ne place ceea ce suntem, incepem sa disciplinam ceea ce percepem in oglinda

relatiei, fie pozitiv, fie negativ. Adica descopar ceva in relatie, in actiunea
relatiei, si nu imi convine. Deci incep sa modific ceea ce nu imi place, ceea ce
percep ca fiind neplacut. Vreau sa il schimb - ceea ce inseamna ca deja am un
sablon a ceea ce trebuie sa fiu. Din momentul in care exista un sablon a ceea ce
trebuie sa fiu nu exista intelegerea a ceea ce sunt. Din moment ce am o imagine   

a ceea ce vreau sa fiu sau a ceea ce trebuie sa fiu sau a ceea ce sunt dator sa
nu fiu - un standard potrivit caruia vreau sa ma schimb - atunci, desigur, nu
exista intelegerea a ceea ce sunt in momentul relatiei. Cred ca este cu adevarat
important sa intelegem asta, pentru ca cred ca aici majoritatea dintre noi o iau
in directie gresita. Nu vrem sa stim ceea ce suntem cu adevarat intr-un anumit
moment al relatiei. Daca suntem interesati doar de auto-imbunatatiri, nu poate
exista intelegerea de sine, intelegerea a ceea ce este.
Functia relatiei
Relatia este in mod inevitabil dureroasa, lucru care se vede in existenta
noastra de zi cu zi. Daca in relatie nu exista tensiune, atunci inceteaza sa mai
fie relatie si devine doar o stare de somnolenta confortabila, pe care
majoritatea oamenilor o vor si o prefera. Conflictul este intre realitate si
aceasta ravna pentru confort, intre iluzie si actualitate. Daca recunosti
iluzia, dand-o la o parte poti sa fi atent la intelegerea relatiei. Dar daca
alergi dupa securitate in relatie, ea devine o investitie in confort, in iluzie,
iar atunci relatia contine chiar insecuritatea. Cautand securitate in relatie ii
ascunzi functia (...). Desigur, functia relatiei este aceea de a dezvalui starea
propriei fiinte. Relatia este un proces de auto-descoperire, de auto-cunoastere.
Aceasta auto-dezvaluire este dureroasa, care cere ajustari constante, o
flexibilitate a gandirii si emotiilor. Este o lupta dureroasa cu perioade de
pace luminata ... Dar majoritatea dintre noi evita sau dau la o parte tensiunea
din relatie, preferand tihna si confortul satisfacerii dependentei, o securitate
necontestata, un refugiu lipsit de pericol. Atunci familia si alte relatii devin
un refugiu (...).
Cand insecuritatea se strecoara in dependenta, asa cum se intampla in mod
inevitabil, atunci acea relatie este indepartata si se accepta una noua in
speranta gasirii securitatii de durata; dar in relatie nu exista securitate si
dependenta nu aduce decat frica. Fara intelegerea procesului de securitate si
frica, relatia devine un obstacol care te obliga, o cale a ignorantei. Atunci
intreaga existenta este lupta si suferinta si nu exista iesire decat in gandire
justa care vine prin auto-cunoastere.
Cum poate exista iubire reala
Imaginea pe care o ai despre o persoana, imaginea pe care o ai despre
politicieni, despre primul ministru, despre propriul tau Dumnezeu, despre
nevasta ta, despre copilul tau - aceasta este imaginea la care se priveste. Si
aceasta imagine a fost creata prin relatia ta sau prin fricile tale sau prin
sperantele tale. Placerile tale sexuale sau altele pe care le-ai avut cu nevasta
ta, cu sotul tau, furia, magulirile, confortul si toate lucrurile pe care le
aduce viata ta de familie - este o viata moarta - au creat o imagine despre

sotia sau sotul tau. Cu acea imagine privesti. Similar, sotia sau sotul tau are
o imagine despre tine. Deci relatia dintre tine si sotia sau sotul tau, dintre
tine si politicieni este de fapt relatia dintre aceste doua imagini. Corect?
Acesta este un fapt. Cum pot doua imagini care sunt rezultatul gandirii, a
placerii si asa mai departe, sa aiba vreun fel de afectiune sau iubire?
  Deci
relatia dintre doi indivizi, foarte apropiati sau foarte departati, este o
relatie intre imagini, simboluri, memorii. Cum poate exista iubire reala in
aceasta relatie?
Suntem ceea ce posedam
Pentru a intelege relatia trebuie sa existe o constienta pasiva, care nu
distruge relatia. Din contra, face relatia mult mai vitala, mult mai
semnificativa. Atunci in acea relatie exista posibilitatea afectiunii reale;
exista o caldura, o apropiere, care nu este doar sentiment sau senzatie. Si daca
putem sa ne apropiem asa sau sa fim intr-o asemenea relatie cu toate lucrurile,
atunci toate problemele noastre se vor rezolva foarte usor - problema

proprietatii, problema posesiei. Omul care poseda bani este banii. Omul care
care se identifica cu proprietatea este acea proprietate, sau casa, sau mobila.
Similar este cu ideile sau cu oamenii; cand exista posesie nu exista relatie.
Dar majoritatea dintre noi nu avem nimic altceva daca nu posedam. Suntem
cochilii goale daca nu posedam, daca nu ne umplem viata cu mobila, cu muzica, cu
cunostinte, etc. Aceasta cochilie face mult zgomot si acest zgomot il numim
viata; cu asta suntem satisfacuti. Si cand apare o intrerupere, o spargere a
acestui lucru, atunci se produce suferinta pentru ca te descoperi brusc pe tine

asa cum esti - o cochilie goala, fara prea mare insemnatate. Deci a fi constient
de intreg continutul relatiei inseamna actiune; si din  acea actiune exista

posibilitatea unei relatii adevarate, o posibilitate de a-i descoperi splendida
ei profunzime si semnificatie precum si posibilitatea de a cunoaste ce este
iubirea
.

A fi in relatie
Fara relatie nu este existenta: a fi inseamna a fi in relatie... Majoritatea
dintre noi nu pare sa realizeze acest lucru - ca lumea este relatia mea cu
ceilalti, fie unul sau mai multi. Problema mea este aceea a relatiei. (...) Daca
nu ma inteleg pe mine, intreaga relatie este este una a confuziei in cercuri din
ce in ce mai largi. Deci relatia capata o importanta extraordinara, nu cu asa
zisa masa, gloata, ci in lumea familiei si prietenilor mei, oricat de mica ar fi
aceasta - relatia cu sotia mea, cu copii mei, cu vecinul meu. In lumea vastelor
organizatii, a marilor mobilizari de oameni, a miscarilor de masa, ne este teama
sa actionam pe scara mica; ne este teama sa fim oameni marunti care isi
randuiesc casa. Ne spunem: "Ce puteam eu sa fac singur? Trebuie sa ma alatur unei
miscari de masa pentru a reforma." Din contra, revolutia reala are loc nu prim
miscari de masa ci prin reevaluarea interioara a relatiei - numai aceasta este
reformare reala, o radicala si continua revolutie. Ne este teama sa incepem pe o
scara mica. Pentru ca problema este asa de vasta credem ca putem sa-i facem fata
numai printr-un un numar mare de persoane, cu o mare organizatie, cu miscari de
masa. Trebuie sa atacam problema pe o scara mica iar acea scara mica este "eu"
si "tu". Cand ma inteleg pe mine, te inteleg pe tine si din acea intelegere vine
iubirea. Iubirea este factorul lipsa; exista o lipsa de afectiune, de caldura in
relatie; si pentru ca ne lipseste acea iubire, acea tandrete, acea generozitate,
acea clementa in relatie, evadam in actiunea de masa, care produce si mai multa
confuzie, mai multa mizerie. Ne umplem inimile cu planuri pentru reforma lumii
si nu privim acel factor decisiv care este iubirea.


Tu si eu suntem problema, nu lumea
Lumea nu este ceva separat de tine si de mine; lumea, societatea, este relatia
pe care o stabilim sau cautam sa o stabilim intre noi. Deci tu si eu suntem
problema si nu lumea, pentru ca lumea este proiectia noatra si pentru a intelege
lumea trebuie sa ne intelegem pe noi insine. Lumea nu este separata de noi; noi suntem lumea si problemele noastre sunt problemele lumii.

http://jkrishnamurti.lx.ro/cartea.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu